Prezență record la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024
Chișinău - În prima săptămână după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, analistul economic Veaceslav Ioniță a prezentat o analiză detaliată a datelor statistice electorale. Potrivit datelor prezentate, la urnele de vot s-au prezentat 1.562.700 de alegători. Aceștia au fost împărțiți în trei grupe distincte: alegătorii din malul drept al Nistrului (1.306.000), cei din diaspora (240.500) și cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot aflați în stânga Nistrului (16.100). Aceste cifre reprezintă o prezență semnificativă la vot, în special în contextul alegerilor precedente.